[AUDIO] Amenzi de mii de lei pentru poluarea mediului
Articol editat de Gerhard Chwoika, 17 ianuarie 2014, 13:10
Peste 1.000 de controale tematice au fost efectuate în decursul anului 2013 de către inspectorii Comisariatului de Mediu Caraş-Severin la agenţii economici din judeţ. Cele mai mari nereguli constatate de către aceştia au fost înregistrate în sectorul poluării aerului cu praf, fum, emisii de gaze toxice şi de metale grele în suspensie, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul Gheorghe Pitulan.
În urma controalelor intreprinse, au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 875.ooo de lei. Printre agenţii economici vizaţi se află trei societăţi din municipiul Reşiţa, care au ca obiect de activitate prelucrarea minereurilor de fier, a zgurei şi a mixturilor asfaltice, precum şi operatorul de salubritate care gestionează haldina de deşeuri menajere din oraş, dar şi mai multe persoane fizice din judeţ, a menţionat Gheorghe Pitulan.