Administraţia lugojeană continuă investiţiile în infrastructură
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 februarie 2014, 13:09
Peste 20.000 de metri pătraţi de trotuare vor fi reabilitati în acest an în cadrul proiectului de modernizare a peisajului stradal din Lugoj. Cele mai ample lucrări vor fi cele de asfaltare, în cadrul cărora vor fi refăcuţi 16.000 de metri pătraţi de trotuare, pentru care a fost disponnibilizată de la buget suma de 1.200.000 de lei. Prin dalare se vor reabilita 6.500 de metri pătraţi de trotuare, pentru care primăria a alocat suma de 487.000 de lei. Lucrările vor fi scoase la licitaţie în zilele următoare pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.