Accident noaptea trecută la Recaş

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 februarie 2014, 10:41 / actualizat: 3 februarie 2014, 19:02
Doi bărbaţi şi o femeie, toţi de origine sârbă, au ajuns azi-noapte în stare gravă la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în localitatea timişeană Recaş. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs după ce şoferul, care se numără printre victime, a pierdut controlul maşinii din cauza oboselii. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a afla în ce condiţii s-a produs accidentul.