Accident de circulație în vestul ţării.Un bărbat a rămas încarcerat după ce s-a răsturnat cu maşina
Accident de circulație, joi seara, pe drumul ce leagă Timișoara de Moșnița Nouă. Un bărbat a rămas încarcerat după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat pe marginea drumului.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 11 noiembrie 2016, 10:16 / actualizat: 11 noiembrie 2016, 12:10
Potrivit polițiștilor, șoferul se deplasa pe drumul ce leagă localitatea Moșnița Nouă de Timișoara, când a pierdut controlul volanului. Autoturismul Dacia Logan a ieșit de pe șosea, s-a răsturnat și a căzut înapoi pe roți. În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat în mașină.
La locul accidentului au ajuns de urgență echipaje de polițiști, pompieri și ambulanță. Echipa de descarcerare a ISU Banat a scos șoferul din autoturism, care a fost preluat de către SMURD și transportat la Spitalul Județean Timișoara, pentru îngrijiri medicale.
sursa info : tion.ro