Accident cu două victime lângă Liubcova

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 august 2015, 14:27
Două persoane au ajuns la spital din cauza neatenţiei la volan. Accidentul de circulaţie a avut loc între Liubcova şi Podul Gornic. Din primele verificări la faţa locului, s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Moldova Nouă, la un moment dat a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din Moldova Nouă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltesţ rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Alina Bradaci)
Foto: ARHIVĂ