Accident cu 6 victime pe centura Detei
Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe centura localității timișene Deta. 6 persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 13 decembrie 2023, 13:28
Vinovat de producerea accidentului este un bărbat, în vârstă de 72 de ani, care a condus un autoturism pe DN 59, dinspre Moravița spre localitatea Voiteg. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers.
„În urma impactului, au rezultat 6 victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 72 de ani și pasagera acestuia, o femeie, în vârstă de 64 de ani, precum și celălalt șofer, de 50 de ani și pasagerii din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani și două tinere de 19 ani”, transmit polițiștii.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. La fața locului au fost alocate patru ambulanțe S.A.J., dintre care una cu medic.