Accident pe DN 76. O tânără a plonjat cu maşina în râu
Articol editat de Sebastian Dragomir, 16 iunie 2015, 09:34
O tânără de 21 de ani a scăpat cu viață după ce a plonjat cu mașina în albia unui râu din Hunedoara. Accidentul a avut loc în această dimineață, pe DN 76, în localitatea Podele, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu. „În jurul orei 04:10, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Corlăţel, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea o autoutilitară din direcţia de mers Brad-Deva, din cauza faptului că a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în partea stângă a sensului de mers, în pârâul Luncoi, la o diferenţă de nivel de circa 3 metri faţă de nivelul drumului. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere în vârstă de 21 de ani, din comuna Corlăţel, judeţul Mehedinţi”, precizează reprezentantul IPJ.
Conducătorul auto este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din cuplă.
(Sebastian Dragomir)