Ascultă Radio România Reșița Live

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, implicată în scandalul deţinuţilor care au scris cărţi în puşcărie

Între performanţele profesionale se numără  câştigarea Campionatului Balcanic cu echipa naţională de juniori – Grecia 2002, Turneul de la Merida Spania 2002, Calificarea la Turneul preliminar a Campionatului European – Belfast 2003, Câştigarea Turneului de la Limoges 2004, Calificarea la Campionatul European a echipelor de amatori 2004.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, implicată în scandalul deţinuţilor care au scris cărţi în puşcărie

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 ianuarie 2016, 13:30

Gheorghe-ConstantinAutorul este tocmai fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Gheorghe Constantin a fost condamnat la închisoare după ce s-a dovedit că a luat 310.000 de lei mită de la un patron de club. Gheorghe Constantin, în vârstă de 63 de ani a fost eliberat în noiembrie 2015. Acesta a executat doar o treime din pedeapsă, datorită vârstei sale. În dosarul „Mită pentru arbitraj”, deschis în anul 2009, o premieră în fotbalul din România, au mai fost condamnaţi printre alţii şi Cornel Penescu – fost patron FC Argeş.

Legislația în vigoare prevede că pentru fiecare carte scrisă și publicată deținutul poate beneficia de o reducere de 30 de zile din pedeapsă.

dan-firiteanuVasile Firiţeanu  are o experienţă extrem de bogată. Potrivit CV – ului său postat pe site-ul uem.ro, între 2000 şi 2004 a fost antrenor federal Federaţia Română de Fotbal, între 2004 şi 2011 – membru Comisiei Tehnice a FRF – lector Şcoala Federală de Antrenori, între 1999 şi 2000 – antrenor CSM Reşiţa, între 1997 şi 1998 – antrenor Politehnica Timişoara, între 1996 şi 1997 – antrenor CFR Timişoara, între 1992 şi 1994 – antrenor CSM Reşiţa, între 1987 şi 1989 -antrenor Gloria Reşiţa, între 1983 şi 1985 – antrenor CSM Reşiţa. A mai ocupat diverse funcţii: Director tehnic Sportul Studenţesc Bucureşti, Antrenor secund Lotul de Tineret al României, Antrenor federal Lotul  Naţional de Juniori UEFA (născuţi 1985).

Între performanţele profesionale se numără  câştigarea Campionatului Balcanic cu echipa naţională de juniori – Grecia 2002, Turneul de la Merida Spania 2002, Calificarea la Turneul preliminar a Campionatului European – Belfast 2003, Câştigarea Turneului de la Limoges 2004, Calificarea la Campionatul European a echipelor de amatori 2004.

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:01

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a anunțat demararea celei de-a patra serii de bilete de tratament pentru anul 2025. Pensionarii...

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:11

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple

Săptămâna Luminată, care începe imediat după Duminica Paștelui, reprezintă o perioadă sacră și plină de bucurie pentru toți...

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 20:00

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor

Într-o lume în care programările medicale pot dura luni de zile, în care spitalele sunt sufocate, iar medicina urbană pare tot mai departe de...

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:00

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște

Asociația Banatul Montan le propune turiștilor în această mini vacanță un tur al celor mai cunoscute mănăstiri din județul Caraș Severin....

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 09:20

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică

Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița, inaugurată în 1965, este situată în nordul orașului, pe strada Parcului. Numele grădinii...

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:00

Medicul Mihaela Dalea avertizează cărășenii: „Atenție la alimentație după post”

După o perioadă îndelungată de post, în care organismul a fost obișnuit cu un regim alimentar bazat pe legume, fructe și alimente ușoare,...

Medicul Mihaela Dalea avertizează cărășenii: „Atenție la alimentație după post”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:00

Oul de Paști: simbol al vieții, tradiției și învierii în culturi diverse

Riturile de primăvară au stat la baza apariției oului de Paști, susțin cercetătorii. Aceste tradiții ancestrale au fost ulterior creștinate...

Oul de Paști: simbol al vieții, tradiției și învierii în culturi diverse