Bisericile prezentate în manieră modernă la Cuvin
După două expoziţii reuşite la Alba Iulia şi Zrenianin, la Centrul de Cultură din Cuvin, au fost expuse toate cele 40 de fotografii artistice semnate de artistul Marius Roşu. Fotografiile prezintă bisericile ortodoxe româneşti din Banatul sârbesc. În numele organizatorilor s-au adresat Lucian Bogdan şi Maria Fara de la Cenaclul Românilor din Cuvin, Fema Dimitrijeviæ, directoarea Centrului de Cultură din Cuvin, Costa Roşu şi Alina Iorga, în numele Institutului de Culturã al Românilor din Voivodina, instituţie căreia îi aparţine proiectul. Onoarea de a inaugura această expoziţie a revenit lui Andor Deli, vicepreşedintele Guvernului Voivodinei şi secretar provincial pentru Educaţie, Administraţie şi Comunităţile Naţionale, care a vorbit despre importanţa bisericilor ca un segment valoros al pãstrãrii patrimoniului şi spaţiului în care o comunitate se reuneşte. Expoziţia „Bisericile Ortodoxe Româneşti din Banatul sârbesc”, a debutat cu sunetele de tamburine ale formaţiei „Kovinski Beæari”, şi astfel au fost deschise seria de evenimente prin care românii din Cuvin serbează zilele oraşului.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 7 iulie 2013, 17:02

SURSA: Libertatea