Văcuţe zburătoare la Timişoara!
Sursa foto: Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara
(Daiana Roşca)
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 noiembrie 2014, 12:30
Transport inedit la Timişoara. Un număr de 71 de vaci, donate de o asociaţie umanitară, au aterizat cu un avion cargo pe Aeroportul Internaţional Timişoara. După ce vor sta 30 de zile în carantină, animalele, care au venit din Irlanda, vor fi donate unor familii nevoiaşe din judeţul Mureş, care trăiesc dintr-un venit lunar de sub 200 de lei pe membru de familie. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului, ineditul transport a ajuns la Timişoara şi nu la Cluj sau Iaşi, deoarece pista este capabilă să susţină imensa greutate a avionului Airbus A300 şi a văcuţelor zburătoare.
Transportul celor 71 de văcuţe de rasă din Irlanda a fost organizat de Heifer România, o asociaţie non-profit, care îşi propune ca în următorii ani să ajute 3000 de familii din România să devină fermieri, capabili să se susţină singuri din ceea ce produc.
Sursa foto: Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara
(Daiana Roşca)