A furat zece perechi de pantofi înainte de alegeri!
Articol editat de Daiana Rosca, 2 noiembrie 2014, 18:54
Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din oraşul Călan, despre faptul că în noaptea de 31.10.2014/01.11.2014 persoane necunoscute i-au sustras 10 perechi de pantofi sport dintr-un chioșc amplasat în Piaţa Agroalimentară . În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat prezumtivul autor al infracţiunii, un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Turdaş. Acesta a fost depistat de poliţişti în timp ce încerca să valorifice, pe raza oraşului Călan, o pereche de pantofi sport. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar prejudiciul – estimat la aproximativ 400 de lei – a fost recuperat.