[FOTO] Transhumanța sărbătorită la Obreja
(Cornelia Vlaicu)
Articol editat de Mirabela Afronie, 27 octombrie 2014, 10:30
Obiceiul Transhumanței a fost sărbătorit în comuna Obreja, de Sf Dimitrie, în organizarea Primăriei și a crescătorilor de oi de pe raza comunei. Din luna mai animalele sunt duse la munte unde pasc mai bine de 4 luni, în golul alpin din Munții Țarcu, zona Zăvoi, pe pajiști aparținând administrației comunei Obreja. Cele peste 8000 de oi au fost coborâte de la munte zilele trecute pe o distanță de 40 – 50 de km. Distanța este parcursă în două zile în timpul săptămânii pentru a nu bloca circulația la sfârșit de săptămână spre stațiunea Poiana Mărului. La sărbătoarea „Coborâtul oilor de la munte” organizată în centrul comunei de pe Valea Bistrei au luat parte peste 150 de săteni, peste 15 fermieri și 20 de vânători. S-au putut degusta produse tradiționale cum ar fi brânza de oaie, caș, țuică de Banat, dar și preparate specifice din carne de oaie cum ar fi tocănița la ceaun sau berbecuț la proțap.
(Cornelia Vlaicu)