Poliţiştii sunt solicitaţi, în special duminica
Poliţiştii cărăşeni au cel mai mult de lucru în zilele de duminică. Cel puţin aşa arată statisticile Centrului Operaţional din Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Şeful structurii, comisar şef Dinu Nicorici spune că duminica după-amiază sunt cele mai multe reclamaţii făcute prin numărul de urgenţă 112. „Aproape jumătate dintre apeluri au fost efectuate pe timpul schimbului doi. Majoritatea apelanţilor sesizează scandaluri (30%), agresiuni (11%), loviri, furturi şi accidente. Intervalele orare critice sunt duminica între orele 15-16 (2,51 apeluri/oră), sâmbăta între orele 22-23 (2,36 apeluri/oră) şi vinerea între orele 20-21 (în medie 2,26 apeluri/oră)”, afirmă Dinu Nicorici.
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 octombrie 2014, 12:00

Dinu Nicorici a precizat că în 94% din cazuri, poliţiştii reuşesc să intervină în mai puţin de 10 minute.
(Sebastian Dragomir)