[AUDIO] Protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană continuă
Articol editat de Mirabela Afronie, 14 septembrie 2013, 20:15
Sâmbătă, 14 septembrie – ora 20.00
Alternativa Civică Aradeană continuă protestul îndreptat împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Zeci de biciclişti au pedalat astăzi în cadrul acţiunii de protest prin centrul municipiului Arad. Aceştia militează atât pentru respingerea proiectului dezavantajos de la Roşia Montană, cât şi pentru oprirea oricăror încercări de exploatare a gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice în judeţul Arad şi în ţară:
Protestul de astăzi din Arad a fost unul autorizat şi s-a desfăşurat pe traseul Piaţa „Avram Iancu” – Primărie şi retur, fiind urmat de un concert al câtorva trupe locale de muzică.
Sâmbătă, 14 septembrie – ora 15.00
Alternativa Civică Arădeană continuă protestul îndreptat împotriva proiectului minier de la Roşia Montană şi anunţă organizarea unui eveniment de amploare astăzi, în Piaţa „Avram Iancu”, începând cu ora 17.00. Protestul se va desfăşura până la ora 21.00 sub forma unui marş al bicicliştilor, miting şi marş pietonal pe traseul Piaţa „Avram Iancu” – Primărie şi retur, urmat de un concert al câtorva trupe locale de muzică. Sunt aşteptaţi arădeni din municipiu şi din judeţ, care militează atât pentru respingerea proiectului de la Roşia Montană, cât şi pentru oprirea oricăror încercări de exploatare a gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice în judeţul Arad şi în ţară.