Papagalul poliglot
Articol editat de Mirabela Afronie, 17 octombrie 2014, 13:22
Un papagal vorbitor de limba engleză s-a întors la stăpânul său după patru ani, timp în care a fost dat dispărut. Proprietarul nu a fost atât de surprins de întoarcerea păsării, cât de faptul că papagalul vorbea limba spaniolă. Un veterinar din California l-a confundat pe Nigel cu papagalul său gri, dar când a verificat seria microcipului a descoperit că proprietarul său, un britanic, se află la sute de kilometri distanță. Nu se știe pe unde a umblat Nigel timp de patru ani, însă papagalul vorbește acum spaniolă. Pasărea trebuie să se readapteze cu proprietarul său inițial, pe care l-a ciupit atunci când a fost luat în mâini. Povestea e și mai surprinzătoare pentru veterinarul din California, care a găsit și returnat până acum alți patru papagali.