Timişoara este în topul internaţional al destinaţiilor turistice
Viceprimarul Dan Diaconu susţine că, în ultimii ani, Timişoara a înregistrat o creştere a turiştilor apropiată de cele ale unor oraşe europene, în anii în care au fost alese capitale culturale. Menţinerea şi accentuarea acestei creşteri se poate face prin îmbunătăţirea infrastructurii şi creşterea atractivităţii monumentelor istrorice, finalizarea proiectelor de investiţii din zona cetate şi de pe malurile canalului Bega, dar şi creşterea vizibilităţii prin promovarea unei imagini pozitive a oraşului, a mai precizat viceprimarul Dan Diaconu.
Articol editat de Mirabela Afronie, 27 septembrie 2014, 20:00