Noaptea bibliotecilor în premieră la Reşiţa
Nocturna bibliotecilor, organizată de Biblioteca Judeţeană ,,Paul Iorgovici” Caraş–Severin, se va desfăşura în premieră în acest sfârşit de săptămână la Reşiţa. Evenimentul va avea loc vineri, 26 septembrie, în intervalul orar 18.00 – 24.00, în spaţiul Centrului de carte “Banatica” din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul de pe Bârzava. Acţiunea are drept scop promovarea bibliotecii ca centru de informare şi socializare şi a lecturii într-un mod neconvenţional. Organizatorii pregătesc un program cu activităţi pentru toate categoriile de public, poveşti pentru cei mici, ateliere creative şi interactive, expoziţii de carte, de fotografie, mini – concerte, lecturi şi proiecţii de film. Pe tot parcursul nocturnei se vor putea împrumuta şi returna cărţi, se va putea accesa internetul, se vor primi donaţii de carte şi se vor oferi cărţi şi premii, în cadrul unei tombole a cititorului. Accesul publicului este liber.
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 septembrie 2014, 14:30

(Hardy Cvoica)