[AUDIO] Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan, a deschis Festivalul Minorităţilor de la Arad
Festivalului Minorităţilor de la Arad, ajuns la cea de-a opta ediţie, a debutat vineri, 6 septembrie, cu expoziţia „Poduri între naţiunile europene”, la care a participat şi vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan.
În cadrul evenimentului, iniţiat de Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, au fost expuse lucrări care prezintă personalităţi notabile, care au acţionat ca persoane de legătură, ca liant cultural, între două sau mai multe naţiuni din bazinul inter-carpatic.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan, a spus că ţările nu trebuie să fie unite doar în tragedii, ci şi în lucruri mai plăcute. El a dat exemplul de mobilizare şi colaborare pe care l-au avut Ungaria şi România atât la ultimul accident petrecut în ţara vecină unde trei români şi-au pierdut viaţa şi alţi zeci au fost răniţi, dar şi moartea sportivului Marian Cosma.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 6 septembrie 2013, 17:17 / actualizat: 7 septembrie 2013, 7:06
Festivalului Minorităţilor de la Arad, ajuns la cea de-a opta ediţie, a debutat vineri, 6 septembrie, cu expoziţia „Poduri între naţiunile europene”, la care a participat şi vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan.
În cadrul evenimentului, iniţiat de Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, au fost expuse lucrări care prezintă personalităţi notabile, care au acţionat ca persoane de legătură, ca liant cultural, între două sau mai multe naţiuni din bazinul inter-carpatic.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan, a spus că ţările nu trebuie să fie unite doar în tragedii, ci şi în lucruri mai plăcute. El a dat exemplul de mobilizare şi colaborare pe care l-au avut Ungaria şi România atât la ultimul accident petrecut în ţara vecină unde trei români şi-au pierdut viaţa şi alţi zeci au fost răniţi, dar şi moartea sportivului Marian Cosma.
vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Surijan.
În cadrul expoziţiei „Poduri între naţiunile europene” a fost lansat şi un catalog despre minorităţile care convieţuiesc în Arad. „Aradul, reper de coabitare interetnică”, a apărut cu sprijinul Primăriei Arad şi prezintă informaţii despre opt minorităţi din Banat, istoricul acestor comunităţi, tradiţiile culturale şi personalităţile care s-au evidenţiat de-a lungul vremii. Catalogul mai evidenţiază contribuţia comunităţilor etnice la dezvoltarea oraşului şi judeţului Arad, scoţând în evidenţă activitatea unor personalităţi locale, precum Salacz Gyula, cel mai longeviv primar al Aradului, Sava Tekelija, întemeietorul a numeroase instituţii cultural-educative din Arad sau familia Neuman, care, timp de aproape 100 de ani s-a implicat în progresul şi prosperitatea oraşului.
La evenimentul care a avut loc în sala „Regele Ferdinand” au participat pe lângă reprezentanţii minorităţilor din judeţul nostru şi multe personalităţi arădene. În cadrul festivalului a avut loc şi parada portului popular, după care reprezentanţii minorităţilor din Arad au prezentat un spectacol cultural-artistic susţinut de ansambluri şi formaţii din regiune.