Forţele americane „vor extinde raidurile în Irak”
Sursa: RRA
Articol editat de Mirabela Afronie, 12 septembrie 2014, 11:46
Potrivit oficialilor apărării care au discutat operaţiunile sub condiţia anonimatului, primul pe listă este Abu Bakr al Baghdadi, liderul autodeclarat al mişcării.
Până acum, preşedintele a impus restricţii armatei americane în ce priveşte uciderea liderilor Statului Islamic.
Joi, preşedintele a trimis la Capitoliu înalţi oficiali ai administraţiei sale pentru a câştiga sprijinul Congresului în ce priveşte extinderea operaţiunilor împotriva militanţilor Statului Islamic, inclusiv prin lovituri aeriene pentru prima oară în Siria, prin extinderea loviturilor aeriene în Irak şi prin suplimentarea numărului de consilieri militari pe teren.
Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, şi-a declarat foarte vocal sprijinul pentru campania militară a lui Obama, dar a arătat că nu a fost luată nicio decizie încă cu privire la modul în care camera va vota asupra cererii preşedintelui Obama de finanţare cu 500 de milioane de dolari pentru înarmarea şi antrenarea rebelilor moderaţi care luptă deja de trei ani de zile împotriva regimului Assad.
Sursa: RRA