Ianăş Roşeţi, a fost condamnat de Tribunalul Caraş-Severin!
(Daiana Roşca)
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 septembrie 2014, 15:56 / actualizat: 8 septembrie 2014, 11:55
Ianăş Roşeţi, fostul şef al Directiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din Caraş-Severin, a fost condamnat astăzi de catre Tribunalul Caraş-Severin. Acesta a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. În plus, timp de 3 ani are interzise mai multe drepturi. Vă reamintim că fostul şef din cadrul Consiliului Judeţean şi-a petrecut ultimele 3 luni în arest preventiv, în penitenciarul din Timişoara, pentru că a fost prins în flagrant în timp ce lua mită. Deoarece şi-a recunoscut faptele a fost judecat după procedura simplificată. Pe tot parcursul procesului Roşeți a solicitat de 3 ori înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă cererile sale au fost respinse atât de Tribunalul Caraş-Severin, cât şi de Curtea de Apel Timişoara. Pedeapsa primită astăzi nu e definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
(Daiana Roşca)