Abilitarea curriculară a cadrelor didactice cărăşene începe astăzi
Articol editat de Gerhard Chwoika, 3 septembrie 2014, 05:30
O serie de cursuri de formare a dascălilor pentru clasa pregătitoare la nivelul județului Caraș-Severin vor fi organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic în perioada 3 – 12 septembrie.
Cele 125 de cadre didactice care preiau din toamnă clasele pregătitoare au fost repartizate în cinci grupe și vor participa la sesiunile de formare care se vor desfăşura la Bocşa, Caransebeş, Oraviţa şi Reşiţa. Durata programului de formare este de 16 ore și este structurat pe Metodologia Programului ICOS din cadrul Proiectului Ministerului Educaţiei Naţionale unde Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a fost partener. Organizatorii se aşteaptă ca la finalul modulului de pregătire cadrele didactice să obţină o nouă calitate didactică, necesară în lucrul cu copiii.
În anul şcolar 2014-2015, la nivelul judeţului Caraş-Severin vor fi 210 clase pregătitoare cu 2.390 de elevi şi 183 de clase întâi cu 2.141 de elevi.
Iată aici structura sesiunilor de formare, centrele din Caraş-Severin şi formatorii:
- Caransebeș – 2 grupe, 3 – 4 respectiv 5 – 6 septembrie 2014, locație Liceul Pedagogic ”C. D. Loga” Caransebeș, Formator Daniela Potocean – profesor metodist CCD CS;
- Reșița – 1 grupă, 9 – 10 septembrie 2014, locație Liceul de Arte ”Sabin Păuța” Reșița, Formator Nicoleta Marcu – inspector școlar pentru Dezvoltarea resurselor umane;
- Bocşa – 1 grupă 11 – 12 septembrie 2014, locație Școala Gimnazială Nr. 1 Bocșa, Formator Nicoleta Marcu – inspector școlar pentru Dezvoltarea resurselor umane;
- Oraviţa – 1 grupă, 11 – 12 septembrie 2014, locație Liceul Teoretic ”General Dragalina” Oravița, Formator Ilie-Dan Stoinel – inspector școlar pentru învățământul primar .
Cursurile vor fi structurate astfel: două ore de proiectare a unor activităţi ce vor fi derulate la clasa pregătitoare, 12 ore de pregătire a proiectării didactice integrate, cu strategii didactice interactive, absolut necesare pentru nivelul de vârstă al copilului înscris în clasa pregătitoare, precum şi două ore de evaluare finală pe baza unor portofolii elaborate de formabili.
Sursa foto: glasul-hd.ro
(Hardy Cvoica)