Numărul familiilor asistate social este în scădere în Caraș-Severin
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 august 2014, 15:30
Numărul mediu de beneficiari ai venitului minim garantat în judeţul Caraş-Severin este de 2.300-2.400 de familii, sub 1% din populaţia judeţului, iar tendinţa este de scădere – spune directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Elena Solomonesc. Intensificarea controalelor, dar şi numărul mare de persoane plecate la muncă în afara graniţelor sunt două din cauzele care duc la scăderea continuă a familiilor asistate social. Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă diferenţiat, în funcţie de numărul de membri şi veniturile realizate, iar sumele de sprijin sunt cuprinse între 33 şi 260 de lei lunar.
(Daniela Tudor)