Ascultă Radio România Reșița Live

[UPDATE] Calea ferată Oraviţa-Baziaş la 160 de ani de la inaugurare. Filateliştii reşiţeni au reparcurs traseul istoric

***

În anul 1854, momentul inaugurării avea o însemnătate deosebită, mai ales din punct de vedere economic. Mai târziu, începând cu 1noiembrie 1856, când linia a fost deschisă şi pentru traficul de persoane, aceasta unea localităţile Oraviţa şi Baziaș prin Răcăşdia – Iam – Iasenova – Biserica Albă, lungimea totală fiind de 62,5 km, şi avea să reprezinte pentru acest spaţiu un progres fără precedent.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița marchează cei 160 de ani prin lansarea unui plic filatelic ocazional, care ilustrează gara Oravița și gara Baziaș. Cu același prilej au fost confecționate şi două ștampile filatelice care vor marca evenimentul de la mijlocul săptămânii viitoare. Ele vor fi folosite astăzi la oficiile poștale din Oravița și Socol pentru francarea corespondenţei expediate.

Vă reamintim că anul trecut, în decembrie 2013 s-au împlinit 150 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată montană de pe teritoriul actual al României, cea între Oravița și Anina, cunoscutul Semmering Bănățean.

La inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, un grup de reșițeni se va deplasa astăzi la Baziaș, iar apoi cu trenul între Oravița și Iam, pentru a viziona ceea ce a mai rămas operabil din fosta cale ferată, prima de pe actualul teritoriu al României.

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica a urmărit acest subiect şi consemnează:

Articol editat de Gerhard Chwoika, 20 august 2014, 17:08 / actualizat: 21 august 2014, 10:46

Astăzi se împlinesc 160 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată de pe actualul teritoriu al României.

Forumul Democratic al Germanilor Caraş-Severin în parteneriat cu Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa marchează astăzi mai bine de un secol şi jumătate de la inaugurarea primei linii de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, tronson care făcea legătura între localităţile Baziaş şi Oraviţa.

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica a stat de vorbă cu artistul plastic şi filatelistul reşiţean Gustav Hlinka, aflat în garnitura care a reparcurs, în această după-amiază, traseul istoric dintre cele două localităţi cărăşene:

***

În anul 1854, momentul inaugurării avea o însemnătate deosebită, mai ales din punct de vedere economic. Mai târziu, începând cu 1noiembrie 1856, când linia a fost deschisă şi pentru traficul de persoane, aceasta unea localităţile Oraviţa şi Baziaș prin Răcăşdia – Iam – Iasenova – Biserica Albă, lungimea totală fiind de 62,5 km, şi avea să reprezinte pentru acest spaţiu un progres fără precedent.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița marchează cei 160 de ani prin lansarea unui plic filatelic ocazional, care ilustrează gara Oravița și gara Baziaș. Cu același prilej au fost confecționate şi două ștampile filatelice care vor marca evenimentul de la mijlocul săptămânii viitoare. Ele vor fi folosite astăzi la oficiile poștale din Oravița și Socol pentru francarea corespondenţei expediate.

Vă reamintim că anul trecut, în decembrie 2013 s-au împlinit 150 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată montană de pe teritoriul actual al României, cea între Oravița și Anina, cunoscutul Semmering Bănățean.

La inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, un grup de reșițeni se va deplasa astăzi la Baziaș, iar apoi cu trenul între Oravița și Iam, pentru a viziona ceea ce a mai rămas operabil din fosta cale ferată, prima de pe actualul teritoriu al României.

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica a urmărit acest subiect şi consemnează:

(Hardy Cvoica)

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:29

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu...

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot
Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:26

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin privind continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei...

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment
Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:53

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Iubitorii sporturilor de iarnă pot urca pentru a se bucura de zăpada de peste 20 de...

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic
Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:24

Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă

Persoanele internate în spital care nu se pot deplasa către secţia de votare din cauza problemelor de sănătate pot solicita urna mobilă. La...

Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 12:32

MAI Caraş-Severin: au fost semnalate 6 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, 3 sunt în curs de verificare

Pe parcursul nopții, cât timp cele 364 de secții de votare organizate la nivelul județului Caraș-Severin s-au aflat sub protecția efectivelor...

MAI Caraş-Severin: au fost semnalate 6 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, 3 sunt în curs de verificare
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:45

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie. Bărbatul poată acum dispozitiv electronic de supraveghere....

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 08:28

Prezenţa la PREZIDENŢIALE 2024: Până la ora 12:00 au votat 20,33% dintre alegători

Aproximativ 19 milioane de români sunt chemaţi la urne, astăzi, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale. ORA 12:00 Prezența în...

Prezenţa la PREZIDENŢIALE 2024: Până la ora 12:00 au votat 20,33% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:39

Prezidenţiale2024: A început votarea în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7,00 în ţară,...