[FOTO] Istoria Banatului mai bogată cu o carte
Istoricul Ioan Haţegan, cercetător la Muzeul Banatului din Timişoara, şi-a lansat astăzi la Reşiţa “Dicţionarul istoric al aşezărilor din Banat: sec. XI-XX. Atestări documentare şi cartografice”, un foarte util instrument de lucru pentru specialiştii în domeniu, dar se adresează şi publicului interesat de cunoaşterea formelor grafice sub care au fost atestate aşezările umane în izvoarele istorice cunoscute din mileniul al doilea al erei creştine.
Editată cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Caraş-Severin sub sigla Academiei Române, filiala Timişoara, a Institutului de Studii Banatice “Titu Maiorescu”, lucrarea a fost lansată astăzi în sala de şedinţe a Palatului Administrativ al Judeţului Caraş-Severin.
Gazda manifestării, Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a apreciat că acest dicţionar se referă la întreg Banatul, inclusiv la Banatul Sârbesc şi localităţile bănăţene din Ungaria cu accent pe epoca medievală, în carte fiind folosite hărţile din Imperiul habsburgic şi cele din Imperiul Austro-Ungar.
Tânărul istoric reşiţean, Adrian Magina, cercetător medievist la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a rostit un laudatio şi a prezentat realizările autorului, considerând că este necesară publicarea unor asemenea lucrări de specialitate, pentru o mai bună cunoaştere a istoriei Banatului la nivel naţional.
Mulţumind Consiliului Judeţean pentru sprijinul financiar acordat la editarea lucrării, istoricul Ioan Haţegan a mărturisit că întotdeauna şi-a dorit să fie un istoric al Banatului, la această carte lucrând încă din 1974 cu fişe adunate în decursul anilor, despre localităţile atestate în documente. Întrucât materialul documentar a fost voluminos, cartea publicată prezintă doar formele sub care apar aşezările în sursele documentare, fără istoricul localităţilor. Cercetătorul a mai precizat că lucrarea reprezintă contribuţia sa la o parte din ceea ce înseamnă fascinanta istorie a Banatului.
Au participat la lansare oameni de cultură şi directori ai instituţiilor de cultură cărăşene.
Articol editat de Mirabela Afronie, 14 august 2014, 15:08

(Alexandra Gorghiu)