Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Şi-au tâlhărit „prietenul de pahar”

talhari arad (1)

Un tânăr de 29 ani, din comuna hunedoreană Certeju de Sus a fost tâlhărit noaptea trecută de prietenii de pahar. Infracţiunea a avut loc în zona Dealului 700 din Deva, după ce victima dar şi agresorii au consumat băuturi alcoolice într-un bar din municipiu. În drum spre domiciliu, victima a fost deposedată prin violenţă de un telefon şi de o importantă sumă de bani.
„Echipa operativă care a efectuat cercetările a stabilit faptul că partea vătămată a solicitat un taximetru pentru a se deplasa la domiciliu de la un bar situat pe bulevardul 22 Decembrie în Deva. În taximetru au urcat alţi trei tineri – prieteni ai victimei – doi din municipiul din Deva, în vârstă de 27 şi, respectiv, 18 de ani, şi un altul în vârstă de 31 de ani, din Petroșani, care au solicitat ca, în drum către destinaţia finală să fi conduşi şi aceştia, la domiciliile lor. Odată ajunşi într-o izolată de la periferia municipiului Deva, cei trei „tovarăşi de pahar” l-au obligat pe tânăr să coboare din taxi și l-au deposedat, prin violență, de un telefon mobil și de suma de 920 lei, după care l-au abandonat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au luat măsura reţinerii celor trei suspecţi, dar şi a taximetristului care i-a transportat (acuzat de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie), aceştia urmând să fie prezentaţi astăzi magistraţilor Judecătoriei Deva, cu propunere de arestare preventivă.

[FOTO] Şi-au tâlhărit „prietenul de pahar”

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 august 2014, 12:23 / actualizat: 12 august 2014, 14:51

(Sebastian Dragomir)

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara” – disponibil pentru completare online
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 10:26

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara” – disponibil pentru completare online

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara” – disponibil pentru completare online. Este realizat de Primăria Municipiului Timișoara în...

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara” – disponibil pentru completare online
11 proiecte din Caraş-Severin vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley 2025
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 09:16

11 proiecte din Caraş-Severin vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley 2025

11 proiecte din Caraş-Severin vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley 2025 În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară...

11 proiecte din Caraş-Severin vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley 2025
Rețeaua de termoficare din Arad va fi reabilitată
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 09:00

Rețeaua de termoficare din Arad va fi reabilitată

Rețeaua de termoficare din Arad va fi reabilitată. Proiectul de 278 milioane lei a fost aprobat. Primăria Municipiului Arad anunță aprobarea...

Rețeaua de termoficare din Arad va fi reabilitată
Centrele rezidenţiale din Caraş-Severin au fost verificate de ITM
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 08:36

Centrele rezidenţiale din Caraş-Severin au fost verificate de ITM

Centrele rezidenţiale din Caraş-Severin au fost verificate de ITM. Au fost efectuate 15 controale, fiind vizate 19 centre. În perioada 5-13...

Centrele rezidenţiale din Caraş-Severin au fost verificate de ITM
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 07:35

Impozitele locale din Arad: Ajustări pentru 2025, după 9 ani fără modificări

Impozitele locale din Arad: Ajustări pentru 2025, după 9 ani fără modificări După nouă ani în care impozitele și taxele locale din Arad au...

Impozitele locale din Arad: Ajustări pentru 2025, după 9 ani fără modificări
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 07:26

„Sâmbăta elevilor la UVT”: Program educațional dedicat elevilor din medii vulnerabile

„Sâmbăta elevilor la UVT”: Program educațional dedicat elevilor din medii vulnerabile Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând...

„Sâmbăta elevilor la UVT”: Program educațional dedicat elevilor din medii vulnerabile
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 23:23

CSM Reșița s-a calificat în sferturile Cupei României!

CSM Reșița s-a calificat în sferturile Cupei României la fotbal, după egalul reușit în ultima etapă din grupa D în fața formației...

CSM Reșița s-a calificat în sferturile Cupei României!
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 18:35

Reţea de migranţi destructurată după 70 de percheziţii

Reţea de migranţi destructurată după 70 de percheziţii. 18 persoane au fost reţinute şi 5 plasate sub control judiciar. În urma...