Băile Herculane, o staţiune plină de istorie şi mister
Băile Herculane, cea mai veche staţiune din România
Cunoscută încă de pe vremea romanilor, care au „semnat” actul de naştere în anul 153 d.Ch., staţiunea Băile Herculane a cunoscut prima sa perioadă de înflorire în secolul al XIX-lea, în perioada Imperiului Austriac, iar Împăratul Franz Josef o numea „Perla Europei”. În a doua jumătate a secolului trecut, staţiunea de pe Valea Cernei era „asaltată” de turiştii din vestul Europei, care găseau aici nu doar un loc de tratament, ci şi pentru odihnă şi relaxare.
Apa termală de la Herculane face minuni
Apele termale sunt cele care au dus faima staţiunii Băile Herculane în întreaga lume. Cu o vechime de 2.000 de ani, apele şi-au demonstrat efectele tămăduitoare, care le fac să fie şi astăzi foarte căutate de turiştii din ţară, dar şi din întreaga lume. Investiţiile realizate în ultimii ani în marile complexe hoteliere au dus la crearea unor baze de tratament moderne, deschise pe tot parcursul anului, unde turiştii beneficiază de servicii de tratament şi hoteliere la standarde europene. Pe lângă afecţiunile reumatismale, în staţiunea Băile Herculane pot fi tratate şi afecţiuni ale aparatului respirator, afecţiuni metabolice şi de nutriţie, ale aparatului digestiv, sau aparatului vizual.
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 august 2014, 22:30 / actualizat: 9 februarie 2016, 7:59

Posibilităţi multiple de relaxare
Băile Herculane atrag nu doar prin „miracolul” apelor termale, ci şi prin frumuseţile naturii, care au transformat întreaga Vale a Cernei într-un adevărat „Rai al frumuseţilor naturale”. Cei care vin aici trebuie să ştie că respiră un aer ca la 3.000 m, deşi staţiunea este situată la o altitudine de doar 168 m. Traseele turistice din Munţii Domogled sau Munţii Mehedinţi, care străjuiesc staţiunea şi Valea Cernei, oferă o modalitate extraordinară de relaxare, iar privirea drumeţului este răsplătită cu peisaje de o frumuseţe ireală.
Simbolul staţiunii este Crucea Albă, situată pe cel mai înalt punct al Băilor Herculane. Odată ajunşi aici, priveliştea este superbă, oferind o panoramă de ansamblu asupra întregii zone. Impresionante sunt şi cele două peşteri: Grota cu Aburi şi Grota Haiducilor. Cheile Prisăcinei, Cheile Ţesnei şi Cascada Vânturătoarea sunt alte locuri în care turistul uită de oboseala traseului, fascinat de natură ca un adevărat răsfăţ al privirii.
Gara staţiunii Băile Herculane este considerată cea mai frumoasă. Edificiul a fost construit între anii 1878 si 1886, în stil baroc vienez. Clădirea este o reproducţie fidelă a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei, situat în apropiere de Viena. Gara se află pe lista monumentelor istorice.
Principalele festivaluri şi sărbători din Băile Herculane
– “Balul izmenelor” din Pecinişca, Băile Herculane – februarie;
– Festivalul “Pinul Negru de Banat”, Parcul central Băile Herculane – sfârşitul lunii mai, sau începutul lunii iunie;
– Festivalul internaţional de folclor “Hercules”, Grădina de vară din Parcul Vicol – iulie;
– Zilele staţiunii Băile Herculane, Parcul central Băile Herculane – 8 – 10 septembrie;
– Festivalul răchiei din Banatul Montan, Băile Herculane – octombrie;
– Alaiul usturoiului “Ai cu alai”, Băile Herculane – Ajunul Sf. Andrei.
Cum ajungi?
Băile Herculane se află pe E70 şi se poate ajunge foarte uşor, cu autoturismul, din orice direcţie. Trenul este o altă variantă de deplasare, există inclusiv o garnitură de tren internaţional Bucureşti – Timişoara – Budapesta. În Baile Herculane opresc toate trenurile. Din gară şi până în staţiune sunt două posibilităţi: taximetrul sau autobuzul, care circulă din jumătate în jumătate de oră.
Indicaţii de orientare: Coordonate GPS: 44.8861 N – 22.4218 E
[su_gmap width=”500″ height=”260″ address=”Baile Herculane, Romania”]