Autorităţile din Caraş-Severin evaluează pagubele inundaţiilor
În unele dintre localităţi, revărsarea apelor s-a produs din vina oamenilor care s-au obişnuit să arunce gunoaiele în albiile râurilor. „Cred că ţine de conştiinţa fiecăruia să îşi ia măsurile de autoprotecţie”, spune şeful ISU Semenic, colonel Titus Susan.
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 august 2014, 17:15
Nordul şi nord-vestul judeţului Caraş-Severin au fost zonele cele mai afectate de inundaţiile de săptămâna trecută. De asemenea, zona de câmpie a fost inundată ca urmare a precipitaţiilor căzute la munte, formându-se viituri. Şeful ISU Semenic, colonel Titus Susan a menţionat că judeţul Caraş-Severin a scăpat relativ uşor din aceste inundaţii, comparativ cu ce pagube s-au înregistrat în alte zone din ţară:
În unele dintre localităţi, revărsarea apelor s-a produs din vina oamenilor care s-au obişnuit să arunce gunoaiele în albiile râurilor. „Cred că ţine de conştiinţa fiecăruia să îşi ia măsurile de autoprotecţie”, spune şeful ISU Semenic, colonel Titus Susan.
Cetăţenii din 23 de localităţi din Caraş-Severin au avut de suferit din cauza ploilor de săptămâna trecută. În 190 de gospodării a pătruns apa, fiind necesară intervenţia pompierilor şi a celorlate forţe din Ministerul Afacerilor Interne.
(Sebastian Dragomir)