A ratat o curbă din cauza alcoolului
Un arădean şi-a avariat autoturismul conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Accidentul s-a petrecut noaptea trecută între localităţile Ineu şi Mocrea. Conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, a pierdut controlul volanului la o curbă la stânga şi a ieşit în afara părţii carosabile. „Poliţiştii oraşului Ineu au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ.792, între localităţile Ineu şi Mocrea, se află oprit pe marginea drumului un autoturism Ford Escort uşor avariat. La faţa locului a fost identificat conducătorul autoturismului respectiv, în persoana lui F. Vasile, de 47 de ani. Conform procedurii, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,95 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, se precizează în comunicatul trimis de IPJ Arad.
Pe numele conducătorului auto fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, sub influenţa alcoolului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 iulie 2014, 14:00

(Sebastian Dragomir)