Piesă dacică de peste 2 milenii în colecţia muzeului din Deva
O matriţă din bronz utilizată de bijutieri, în urmă cu peste 2.000 de ani, în fosta capitală a Daciei libere Sarmizegetusa Regia, face parte acum din tezaurul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Matriţa din bronz a fost găsită, pe teritoriul fostei capitale a Daciei libere la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, în urma unei furtuni, sub un fag dezrădăcinat, de către administratorul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte, Vladimir Brilinsky. Matriţa are formă hexagonală, cântăreşte aproximativ opt kilograme iar latura are o lungime de nouă centimetri şi o înălţime de cinci. Pe toate faţetele uneltei se regăsesc peste 70 de modele. Culoarea piesei este una deosebită, respectiv verde, din cauza concentraţiei mari de staniu din aliajul de bronz. Piesa va putea fi admirată de publicul larg, cel mai probabil, în luna martie a anului viitor când vor fi finalizate toate cercetările ştiinţifice şi arheologice, dar şi procesul de restaurare şi conservare. Matriţa din bronz a intrat în colecţia muzeului devean, iar reprezentanţii instituţiei susţin că vor amenaja o sală specială dedicată în integralitate acestei piese şi datelor ştiinţifice cunoscute despre ea.
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 iulie 2014, 09:30

(Hardy Cvoica)