Peste 80 de noi vânători la AJVPS
Din numărul total de candidaţi înscrişi în concurs, 112 s-au prezentat la examenul de astăzi, dintre aceştia 86 au promovat, iar 26 de candidaţi au fost respinşi.
Candidaţii care au promovat examenul susţinut la Reşiţa vor intra în posesia permisului de vânător după 20 de zile de la data susţinerii probei de concurs şi vor putea activa legal, cel mai probabil din toamna acestui an, a mai spus Mircea Ciobanu – directorul AJVPS Caraş-Severin.
(Hardy Cvoica)
Articol editat de Gerhard Chwoika, 19 iulie 2014, 17:00
Iubitori ai vânătorii din judeţele Arad, Mehedinţi şi Caraş-Severin şi-au testat astăzi aptitudinile în cadrul unui examen de profil susţinut la Reşiţa.
200 de locuri pentru ocuparea unui post de vânător în cadrul Asociaţiei judeţene a vânătorilor şi pescarilor sportivi Caraş-Severin au fost scoase la concurs pentru sesiunea de anul acesta, a declarat directorul Mircea Ciobanu. Forma de examinare a fost sistemul grilă, întrebările , iar pe lângă această probă, fiecare candidat trebuie să aibă dovada că are absolvit un curs de portarmă şi că a efectuat o practică de 12 luni la una dintre grupele de vânătoare afiliate asociaţiei, a mai spus acesta.
Asociaţia judeţeană a vânătorilor şi pescarilor sportivi Caraş-Severin beneficiază în prezent de serviciile a peste 1800 de membrii şi a desfăşuart activităţi de recrutare pentru întregirea efectivului necesar pentru cele 41 de fonduri cinegetice avute în gestiune.
Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica a urmărit organizarea şi desfăşurarea concursului şi consemnează: