Info-chioşcuri mobile
(Sebastian Dragomir)
Articol editat de Mirabela Afronie, 14 iulie 2014, 13:30
Polițiștii locali din Timişoara sunt, printre altele şi promotori ai turismului local. În timpul patrulărilor prin oraş, aceştia au asupra lor Ghidul Legislativ al Polițistului Local, actualizat conform reglementărilor legislative în vigoare. Astfel, polițiștii locali vor putea da informații referitoare la adresele instituțiilor publice de interes general, unități spitalicești, universități, instituții cu cultură, precum și farmacii non-stop, hoteluri și cluburi unde turiștii ar putea petrece timpul liber.
„Pe lângă celelalte dotări precum stație de emisie-recepție, cătușe, tomfă, spray paralizat, procese verbale, Ghidul face parte din echipamentul cu care polițistul local merge în patrulare în stradă. Polițiștii locali au avut și până acum un astfel de document, numai că ediția din 2014 a fost revizuită și actualizată conform ultimelor modificări legislative pentru toate liniile pe care se acționează în teren, mai exact ordine publică, inspecție comercială, disciplina în construcții și afișaj stradal, protecția mediului, circulație rutieră. Mai mult decât atât, la sugestia primarului Nicolae Robu, au fost introduse în Ghid și informații legate de locații ale unor instituții și obiective care i-ar putea interesa atât pe timișoreni, cât și pe turiștii care vizitează orașul”, se menţionează în comunicatul de presă al Poliţiei locale Timişoara.
(Sebastian Dragomir)