Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră
Un comerciant de peşte a fost sancţionat de poliţiştii de frontieră întrucât nu avea documente de provenienţă a mărfii. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani din Caraş-Severin a fost oprit pentru control pe DN 57, în localitatea Nicolinţ, iar în maşina sa au fost descoperite peste 50 de kilograme de peşte deţinute şi transportate ilegal. Conducătorul auto a menţionat că peştele a fost achiziţionat de la diverse persoane din localitatea Moldova-Nouă.
„La controlul efectuat asupra autoturismului s-a descoperit în portbagaj, în două lăzi de plastic, cantitatea de 55 kg peşte din speciile caras şi crap, pentru care Ilie B. nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Drept urmare, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Naidăş au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit. Întreaga cantitate de peşte, în valoare de 675 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată unei societăţi de profil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, agent Ermina Echert.
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 iulie 2014, 12:19

(Sebastian Dragomir)
Foto: STPF Caraş-Severin