Ascultă Radio România Reșița Live

Au vrut în spaţiul Schengen

(Sebastian Dragomir)
Foto: ITPF Timişoara

Au vrut în spaţiul Schengen

Articol editat de Mirabela Afronie, 27 iunie 2014, 11:23

Poliţiştii de frontieră din sectorul Sânnicolau Mare au reţinut în această dimineaţă trei sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Migranţii au fost reţinuţi la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul Ungariei, în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.
„Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani au declarat că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la Sânnicolau Mare, iar de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Au recurs la această metodă, pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Mihaela Leş.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

(Sebastian Dragomir)
Foto: ITPF Timişoara

Vânt puternic în Caraș-Severin: acoperișuri smulse, copaci doborâți, pene de curent
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:12

Vânt puternic în Caraș-Severin: acoperișuri smulse, copaci doborâți, pene de curent

Vântul puternic a provocat pagube materiale însemnate în Caraș-Severin. UPDATE Ora 10:00 Pompierii cărăşeni au intervenit în 8 situaţii...

Vânt puternic în Caraș-Severin: acoperișuri smulse, copaci doborâți, pene de curent
Vremea rea paralizează traficul în România: A1 închisă, restricții pe Transalpina
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:10

Vremea rea paralizează traficul în România: A1 închisă, restricții pe Transalpina

Vântul puternic și ninsorile abundente au determinat autoritățile să închidă sau să restricționeze circulația pe mai multe drumuri din...

Vremea rea paralizează traficul în România: A1 închisă, restricții pe Transalpina
Alegeri prezidenţiale 2024: votul în străinătate a început
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 06:04

Alegeri prezidenţiale 2024: votul în străinătate a început

Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, prima secţie deschisă fiind cea din Auckland, Noua Zeelandă, unde şase...

Alegeri prezidenţiale 2024: votul în străinătate a început
Reşiţa: Comandament de iarnă cu prezenţă fizică în această noapte la ISU Semenic
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:48

Reşiţa: Comandament de iarnă cu prezenţă fizică în această noapte la ISU Semenic

Pe fondul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a două coduri portocalii şi al unuia roşu, care intră în vigoare de la...

Reşiţa: Comandament de iarnă cu prezenţă fizică în această noapte la ISU Semenic
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:43

„Blocul fetelor” din Reşiţa are nevoie de administrator

„Blocul fetelor” din Reşiţa are nevoie de un administrator. Autorităţile locale anunţă încheierea lucrărilor de reabilitare....

„Blocul fetelor” din Reşiţa are nevoie de administrator
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:21

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Aproape 9.000 de persoane s-au imunizat

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Cei care aleg să se imunizeze fac parte din grupele de risc. De la...

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Aproape 9.000 de persoane s-au imunizat
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:15

Sistemul de autoclorurare de pe podul Stavila a intrat în funcţiune odată cu scăderea temperaturilor

Instalaţia de autoclorurare de pe podul de la pompieri din Reşiţa este complet funcţională şi a intrat în exerciţiu. Viceprimarul urbei,...

Sistemul de autoclorurare de pe podul Stavila a intrat în funcţiune odată cu scăderea temperaturilor
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:10

Alege înţelept, spune NU fumatului! La OncoHelp Timişoara 3.500 de persoane au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar

Alege înţelept, spune NU fumatului! Acesta este sloganul Zilei Naţionale fără Tutun, care este marcatî în fiecare an în a treia zi de joi a...

Alege înţelept, spune NU fumatului! La OncoHelp Timişoara 3.500 de persoane au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar