Traian Băsescu: „motiv sentimental” pentru participarea la CE
Articol editat de Mirabela Afronie, 24 iunie 2014, 13:20
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni că va participa la Consiliul European, având în vedere obligaţiile constituţionale, hotărârea CCR şi tematica, adăugând că are şi un motiv sentimental să participe la această reuniune, legat de semnarea Acordului Republica Moldova-UE.
„Într-adevăr, prim-ministrul Victor Ponta mi-a solicitat mandat să participe la Consiliul European din 26-27.06. Astăzi l-am anunţat că nu-i voi da mandat. Voi participa eu, având în vedere obligaţiile constituţionale, hotărârea CCR, tematica, căreia cu certitudine îi voi face faţă mult mai bine”, a declarat Traian Băsescu.
El a subliniat că preşedintele României nu are nevoie în mod legal de mandat de la prim-ministru. Şeful statului a precizat că are şi un „motiv sentimental” să participe la Consiliul European, respectiv semnarea Acordului Republica Moldova-UE.
Sursa: RRA