Capcanele Corbului
Până situaţia se remediază pe strada Corbului, conducătorii auto trebuie să dea dovadă de mare atenţie, pentru a nu intra cu maşina în şanţ. Cu atât mai mult cu cât pe porţiunea afectată se circulă în dublu sens.
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 iunie 2014, 11:34
Conducătorii auto, care circulă pe strada Corbului din Reşiţa, sunt în pericol de câteva săptămâni. În dreptul Blocului 800, grătarele care acoperă şanţul de scurgere a apelor pluviale au cedat din cauza traficului rutier sau au fost sustrase.
Primăria municipiului şi societatea Aquacaraş îşi pasează responsabilitatea de a înlocui grătarele şi de a securiza zona. Nu este pentru prima oară când astfel de probleme au fost reclamate de şoferii care circulă pe strada Corbului. Directorul general al Aquacaraş, Anatoli Liber consideră că ar trebui schimbată soluţia tehnică, dar subliniază că societatea pe care o conduce nu are ca obiect de activitate gestionarea apelor pluviale. „Problema cu pluvialul este în dispută de ani de zile. Noi, în contract avem stipulat doar apă şi apă uzată, nicidecum pluvial. Am lucrat ani de zile la intervenţii „pe pluvial”, la comanda Primăriei”, spune Liber.
Până situaţia se remediază pe strada Corbului, conducătorii auto trebuie să dea dovadă de mare atenţie, pentru a nu intra cu maşina în şanţ. Cu atât mai mult cu cât pe porţiunea afectată se circulă în dublu sens.
(Sebastian Dragomir)