DJST Caraş-Severin premiază cei mai buni sportivi în 2013
(Adina Niţă)
Articol editat de Radio Resita, 4 iunie 2014, 21:33
Sportivii din Caraş-Severin care alcătuiesc Top 10 pe 2013 vor fi premiaţi de Zilele Reşiţei
Premierea celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin în 2013 trebuia făcută cel mai târziu în luna aprilie. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Caraş-Severin, Cătălin Hogea, a explicat miercuri, 4 iunie, că întârzierea a fost determinată de lipsa fondurilor. În conferinţa de presă susţinută miercuri, Hogea a spus că a fost găsită o soluţie. Premierea va avea loc cu prilejul festivităţilor organizate de Zilele Reşiţei, în perioada 27-29 iunie. DJST Caraş-Severin a fost susţinută, în principal, de Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, a adăugat Hogea, care a făcut şi un apel la primăriile din oraşele judeţului pentru a se alătura proiectului. Sportivii vor primi premii în bani.
Ascultaţi aici declaraţia lui Cătălin Hogea, directorul DJST Caraş-Severin:
(Adina Niţă)