Au găsit o bombă de aviaţie în perfectă stare de funcţionare
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 august 2013, 11:22 / actualizat: 22 august 2013, 14:28
O bombă de aviaţie de aproximativ 250 de kg, din cel de-al doilea război mondial, a fost găsită lângă Aeroportul Internaţional Arad. Bomba era în stare de funcţionare, spun pirotehniştii. Muniţia a fost găsită ieri de muncitorii care lucrau la extinderea unei fabrici din zona liberă Curtici-Arad, care se află chiar lângă aeroport. Proiectilul a fost transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii, prin explodare. Pompierii reamintesc că, atunci când se găseşte muniţie, ea nu trebuie atinsă sau mutată, ci trebuie semnalată descoperirea la numărul unic de urgenţă 112.