SUA păstrează zece mii de militari în Afganistan după retragere
Articol editat de Mirabela Afronie, 28 mai 2014, 11:07
Statele Unite intenţionează să menţină în Afganistan aproximativ 10 mii de militari după retragerea majorităţii forţelor americane şi a celor NATO, la sfârşitul acestui an – a anunţaţ marţi, preşedintele Barack Obama. El a precizat că militarii, care vor fi însărcinaţi, în principal, cu antrenarea şi consilierea forţelor de securitate afgane, vor fi menţinuţi până la sfârşitul lui 2016. Preşedintele american, Barack Obama, spune că ţelul Statelor Unite este de a pune capăt în mod responsabil războiului din Afganistan.
„Trebuie să recunoaştem că Afganistanul nu va fi un loc perfecţ dar nu este responsabilitatea Americii să facă să fie astfel. Viitorul Afganistanului trebuie decis de afgani”, a spus liderul de la Casa Albă.
Potrivit planului administraţiei americane, cei aproximativ 10 mii de militari care vor rămâne în Afganistan se vor retrage şi ei, treptaţ urmând ca până la sfârşitul lui 2016 să părăsească ţara. Mai mulţi republicani conservatori au criticat decizia preşedintelui de a anunţa şi termenul privind retragerea totală, despre care au spus că este stabilit în mod arbitrar. În prezenţ în Afganistan sunt aproximativ 32 de mii de militari americani.
Washingtonul anunţase anterior că ia în calcul chiar şi o retragere completă a militarilor săi anul acesta, după ce preşedintele afgan, Hamid Karzai, refuzase să semneze un acord care le acorda imunitate. Mandatul lui Karzai se încheie, însă, anul acesta, iar cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru preşedinţia afgană au declarat că, odată ce vor fi instalaţi în funcţie, vor semna acordul cu Statele Unite.
Sursa foto:www.realitatea.net