Lucrări de extindere a reţelelor de apă – canal în judeţul Arad
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 mai 2014, 13:27
Infrastructura de apă şi canal se extinde în judeţul Arad. Astfel, în oraşul Pâncota valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 12 milioane de lei. Principalele obiective ce se vor realiza vor fi extinderea reţelelor de apă potabilă cu 1,5 km, extinderea reţelei de canalizare cu 16 km şi construirea a cinci staţii de pompare a apei uzate menajere. Totodată, în comuna Şiria, sat Galşa, locuitorii vor beneficia de reţele de apă potabilă noi, în lungime de 5,5 km, în valoare de peste 1,7 milioane lei. Tot aici, va fi extinsă reţeaua de canalizare cu 14 km.
(Mirabela Afronie)
Sursa foto:www.adevarul.ro