Maraton de lectură la Sala Radio
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 mai 2014, 14:10
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Centenarul prilejuieşte organizarea a numeroase evenimente în România şi în Europa.
Agenţia de presă Rador organizează un eveniment inedit, joi, 22 mai, între orele 11:00-12:00, în foaierul central al Sălii Radio (Str. General Berthelot 60-64). Este vorba despre un maraton de lectură, Scrisori din război, susţinut de 60 de elevi de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Şcoala Centrală şi Liceul Militar Breaza.
Tinerii vor citi scrisori emoţionante în limba franceză transmise de combatanţi în Primul Război Mondial, documente aflate în custodia Muzeului Militar Bucureşti. Maratonul va putea fi urmărit live pe site-ul www.rador.ro.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, susţinut de Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand Bucureşti şi se va bucura de participarea a 13 comandanţi de mari unităţi.
Maratonul de lectură este rodul unei ample cercetări documentare realizate de grupul Istorie Orală al Rador.
Acest grup, unicat în peisajul media românesc, creat de Radio România la începutul anilor 90, se mândreşte cu înregistrări de excepţie. Încoronarea Suveranilor României Mari, Primăvara de la Praga sau schimbarea regimului la 23 august 1945 sunt doar câteva dintre evenimentele descrise de martori oculari. O parte a acestor înregistrări sunt disponibile pe site-ul www.rador.ro, secţiunea Istorie Orală.
Rador este agenţia de presă a Radio România. Ştirile transmise de reporterii şi corespondenţii interni şi externi ai posturilor noastre de radio sunt preluate şi difuzate de Rador. Agenţia dispune de cel mai important centru de monitorizare din ţară, ale cărui grile cuprind peste 50 de posturi de radio şi televiziune din România şi din lume, peste 400 de titluri din presa internaţională şi peste 60.000 de surse web.