Program prelungit la buletine
Articol editat de Sebastian Dragomir, 14 mai 2014, 12:30
Program de lucru cu publicul a fost prelungit la Serviciul Comunitar de Evidența Persoanelor din Reşiţa, în perioada premergătoare alegerilor și pe durata desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European. Primarul Mihai Stepanescu a dat ieri o dispoziţie prin care ghişeul la care se eliberează actele de identitate să fie deschis zilnic între orele 08.30-18.30. Sâmbătă, 24 mai programul de lucru va fi între 08.00 şi 16.00, iar în ziua alegerilor va fi prelungit până la ora 21.00. Angajaţii Serviciului Comunitar de Evidența Persoanelor fac un apel către toţi cetăţenii pentru a verifica termenul de valabilitate al actelor de identitate, documente pe baza cărora se desfăşoară scrutinul electoral, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care nu-şi vor putea exprima opţiunea electorală. Persoanele a căror documente sunt pierdute, distruse sau deteriorate trebuie să solicite eliberarea unui nou document de identitate. Şi Direcţia Poliţia Locală Reşiţa, prin Compartiment Evidenţă Persoane, informează persoanele fără acte de identitate sau cu acte de identitate expirate că în baza O.G.97/2005, au obligaţia să se prezinte la Serviciul Comunitar de Evidența Persoanelor, situat pe strada Libertăţii nr.18 (fosta poştă veche) în vederea intrării în legalitate.
(Sebastian Dragomir)