[UPDATE] Poştaşii din Caraş-Severin, Timiş şi Arad au intrat în grevă japoneză
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 mai 2014, 14:00 / actualizat: 14 mai 2014, 7:33
Marţi, 13 mai 2013 – ora 14.00
250 de factori poştali din Caraş-Severin, peste 500 din Timiş, dar şi toţi salariaţii Companiei de Poştă Arad, cu atribuţii în relaţii cu publicul, sunt astăzi în grevă japoneză. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că revendicările lor, printre care ocuparea posturilor vacante şi creşterea salariilor – sunt ignorate de conducerea centrală, a declarat liderul sindical din Timiş, Ambrozie Barna . Acesta a mai precizat că protestele vor continua joi, de la ora 10.00, când vor fi pichetate sediile Poştei din Timişoara, Reşiţa şi Arad. Acţiunile de protest au început săptămâna trecută, când peste 2.500 de salariaţi din toată ţara au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti. (Alina Bradaci)
*********
Luni, 12 mai 2013
Majoritatea poştaşilor din Caraş-Severin vor intra de mâine în grevă japoneză, a anunţat liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din judeţ, Ionel Răitaru. Acesta a precizat că populaţia nu va fi însă afectată de proteste. Joi, 15 mai va fi pichetat sediul Oficiului Judeţean de Poştă Caraş-Severin. Angajaţii sunt nemulţumiţi de salariile mici şi cer demisia conducerii Poştei Române.
(Nicuşor Şelariu)