Tariful pentru colectarea gunoiului menajer, se va majora la Caransebeş
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 august 2013, 12:26
Directorul serviciului de salubritate, Transaul Urbis, Nicolae Mitidoi, ne-a declarat că mărirea este impusă de majorarea tarifului pe tona de gunoi, de la 8 euro la 15 euro, fără TVA, aprobată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de la Ecosal SA. Tariful pentru colectarea gunoiului nu s-a majorat de patru ani de zile la Caransebeş, şi se impunea o schimbare, însă majorarea la nivel de judeţ obligă la o mărire substanţială, a mai precizat directorul operatorului local. Propunerea va fi supusă aprobării în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul acestei luni. La ora actuală caransebeşenii plătesc pentru ridicarea gunoiului 6,2 lei de persoană, lunar.