Statul român trebuie reformat
Articol editat de Daniel Babun, 11 mai 2014, 19:05 / actualizat: 11 mai 2014, 20:24
Preşedintele Traian Băsescu afirmă că este nevoie de continuarea reformării statului român, în condiţiile în care încrederea populaţiei în instituţiile acestuia a scăzut. Aflat la Timişoara, el a motivat această necesitate prin faptul că, în prezent, cele mai respectate instituţii sunt cele care au fost reformate, precum : Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii sau cel de Informaţii Externe.
Referitor la relația cu Rusia, președintele Traian Băsescu a afirmat: „Adică ne reproşăm reciproc, noi reproşăm tezaurul, noi reproşăm faptul că Rusia nu ţine cont de interesele României în regiune sau nu vrea să ţină cont. Ei ne reproşează nouă aceleaşi lucruri, că nu suntem nişte adepţi ai poziţiilor lor, că avem declaraţii de genul „Marea Neagră-lac rusesesc” care i-au deranjat, dar, iată, acum Crimeea le-au confirmat. De asemenea, când am declarat că Gazpromul este mai eficient decât armata rusă în Europa, iată, se confirmă. Europa nu reuşeşte să fie fermă exact datorită nevoilor de aprovizionare cu gaze. Deci…Iar eu, ca şef al statului român, nu sunt dispus să tolerez agresivitatea Federaţiei Ruse în regiune fără să mă manifest public pe această temă”.
Sursa foto: www.enational.ro
(Daniel Babun)