S-a deschis prima piaţă volantă din Timişoara
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 mai 2014, 09:28
Aproximativ 20 de producători au venit la ieri Timişoara să-şi vândă marfa în prima piaţă volantă din oraş, amenajată pe platoul din faţa stadionului Dan Păltinişanu. Verdeţuri, cartofi, varză, căpşuni, dar şi miere sau ceaiuri naturiste, au putut fi cumpărate din acest loc, cu garanţia, spun reprezentanţii municipalităţii, că toate sunt produse locale. Locaţia aleasă de Primărie pentru “experiment” s-a dovedit una inspirată, oamenii având suficient loc pentru a-şi parca maşinile cu marfă, însă partea de comerţ nu a fost una prea civilizată. Fiecare a vândut cum a putut, unii direct din maşină sau pe capotă, alţii de pe lădiţe improvizate pe post de mese. Primarul Nicolae Robu a dat exemplul unei pieţe volante din Franţa, unde producătorii vin foarte bine dotaţi, cu mese de un anumit tip. Piaţa durează căteva ore, după care se strănge totul, se face curăţenie ţi circulaţia revine la normal. Piaţa volantă se va organiza în fiecare sâmbătă, în dreapta Casei Tineretului, în parcare. De altfel, dacă experimentul pieţelor volante va avea succes, Primaria intenţionează să amenajeze o doua locaţie, în Piaţa Traian, pentru care consilierii locali şi-au dat deja acordul. (Alina Bradaci)
Foto: tion.ro