Racorduri de canalizare la Curtea
( Ion Moldovan)
Articol editat de Mirabela Afronie, 9 mai 2014, 12:13
Primăria comunei timișene Curtea va suporta din bugetul propriu o parte din cheltuielile legate de racordul gospodăriilor, din centrul de comună și din satul Coșava, la rețeaua de canalizare. Decizia a fost luată după ce administrația comunei nu a reușit să contracteze nici o firmă care să execute aceste lucrări, din cauza sumelor prea mari. Lucrările vor fi executate în regie proprie și vor demara în această lună, urmând a fi terminate până în toamna acestui an. În total vor fi racordate aproape 200 de gospodării care sunt dispuse pe o rețea de peste 4 kilometri de canalizare. Autoritățile comunei Curtea vor suporta cheltuielile doar pentru domeniul public, urmând ca din curțile caselor locatarii să-și continue lucrările pe cont propriu.
( Ion Moldovan)