Turism şi vacanţe la cabanele forestiere din Caraş-Severin
Articol editat de Gerhard Chwoika, 25 aprilie 2014, 13:59 / actualizat: 25 aprilie 2014, 22:14
Cabanele Direcţiei Silvice din Caraş-Severin sunt rezervate aproape la capacitate maximă, pentru întreaga perioadă a apropiatei minivacanţe de 1 Mai. Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Mihai Bona, rezervări au fost făcute de la începutul anului, iar locuri libere rămase mai sunt la cabanele Berzaviţa de la Moldova Nouă şi Smida şi Garniţa de la Bocşa. Direcţia Silvică cărăşană are peste 15 cabane în zone cum ar fi Băile Herculane, Poiana Mărului, Moldova Nouă, Berzasca, Ochiul Bei, Buhui, Anina şi Bocşa. Preţurile variază în funcţie de aşezare şi perioadă, de la 20 la 50 de lei pe noapte şi oferă turiştilor doar posibilitate de cazare. Rezervări se mai pot face la sediul Direcţiei silvice din Reşiţa, prin cerere scrisă sau telefonic la 0255/ 220807, a mai spus Mihai Bona. Veniturile obţinute din încasări vor fi folosite pentru cheltuielile de întreţinere şi pentru plata personalului silvic cantonat la cabanele închiriate.
Află aici mai multe informaţii la subiect de la purtătorul de cuvânt al Direcţie silvice Caraş-Severin, Mihai Bona:
(Hardy Cvoica)