Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România
În noaptea de 28 spre 29 aprilie, forţele ruse au executat o serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.

Articol editat de Valentina Adam, 29 aprilie 2025, 07:54 / actualizat: 29 aprilie 2025, 9:02
Ca urmare a acestei situaţii, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat luni, 28 aprilie, în jurul orei 23.30, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea alertei aeriene în judeţul Tulcea, fiind transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT pentru zona de nord-est a acestui judeţ.
Sistemele de monitorizare şi supraveghere ale Ministerului Apărării Naţionale au monitorizat permanent spaţiul aerian în zonă. Conform procedurilor, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi două Eurofighter ale Forţelor Aeriene Italiene, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat succesiv din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian al României.
Alerta aeriană a încetat marţi, 29 aprilie, în jurul orei 04.50, aeronavele de luptă revenind ulterior pe bazele aeriene de dislocare.
Pe parcursul executării atacurilor asupra obiectivelor ucrainene, sistemul de supraveghere radar al României a indicat posibilitatea ca traiectoria uneia dintre dronele implicate în atac să fi intersectat pentru o perioadă foarte scurtă de timp, spaţiul aerian naţional, pe o adâncime de până la 500 de metri, într-o zonă aflată la aproximativ 8 km est de localitatea CA Rosetti, jud. Tulcea, ultimul contact cu această ţintă aeriană fiind detectat pe teritoriul ucrainean.
Forţele MApN vor executa, în cursul acestei zile, conform procedurilor-standard, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii şi vor continua misiunile de supraveghere a spaţiului aerian. De asemenea, structurile aliate sunt informate permanent cu privire la situaţiile generate de atacuri.
Ministerul Apărării Naţionale rămâne ferm în condamnarea acestor atacuri executate de Federaţia Rusă asupra unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi intră în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.