ITM Caraș-Severin a efectuat controale inopinate în domeniul construcțiilor
ITM Caraș-Severin a efectuat controale inopinate în domeniul construcțiilor. Auz fost aplicate amenzi în valoare de 269.000 lei.

Articol editat de Casandra Silitra, 26 martie 2025, 13:39
În perioada 18 – 21 martie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au desfășurat acțiuni de control inopinate în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea respectării prevederilor legale privind contractele de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. Aceste controale au vizat angajatorii din domeniile construcții clădiri (CAEN 41), lucrări de geniu civil (CAEN 42) și lucrări speciale de construcții (CAEN 43).
Obiectivele controalelor
Inspectorii ITM Caraș-Severin au urmărit:
- Identificarea și verificarea agenților economici activi în domeniile controlate;
- Eliminarea neconformităților prin dispunerea de măsuri obligatorii și aplicarea de sancțiuni;
- Creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor și lucrătorilor privind respectarea legislației muncii.
Rezultatele campaniei
- Au fost efectuate 37 de controale;
- S-au constatat 51 de deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri cu termene concrete de remediere;
- Inspectorii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 amenzi și 42 avertismente;
- Valoarea totală a amenzilor a fost de 269.000 lei;
- Au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată, dintre care:
- 11 fără contract individual de muncă;
- 1 persoană pentru care nu s-a transmis contractul în registrul general de evidență a salariaților în termenul legal.
Deficiențe constatate
▶ Domeniul relațiilor de muncă:
- Prestarea muncii nedeclarate;
- Nerespectarea repausului săptămânal;
- Dosare de personal incomplete;
- Lipsa copiilor contractelor individuale de muncă la locul de muncă;
- Neevidențierea orelor de lucru zilnice;
- Angajatorii nu au înmânat angajaților exemplarele contractelor individuale de muncă.
▶ Securitate și sănătate în muncă:
- Utilizarea de echipamente de muncă necorespunzătoare;
- Lucrul la înălțime cu mijloace improvizate;
- Lipsa examenului medical la angajare;
- Fișele de instruire nesemnate de angajați;
- Elemente de susținere a acoperișului instabile;
- Echipamentele individuale de protecție nu sunt purtate, deși sunt asigurate de angajatori.