Zona Triaj din Reșița trece printr-un proces de sistematizare
După ce va trece printr-un proces de sistematizare, un teren privat din Reșița va intra în circuitul comercial al orașului. Este vorba despre zona Triaj, unde în această săptămână a fost deschis un șantier autorizat. Viceprimarul Daniel Călin spune că zona a fost lăsată în paragină de zeci de ani.

Articol editat de Sebastian Dragomir, 19 martie 2025, 18:56
„Cetățenii au observat că ne-am scăpat în sfârșit de o junglă care dăinuia acolo de niște zeci de ani. Arborii de acolo au ajuns să aibă 30 de metri de când nu s-a mai făcut nicio sistematizare. S-a eliberat o autorizație de construcție pentru un centru comercial, să-i zic o zonă comercială. Se lucrează și în aproximativ șase luni de zile o să fie finalizată. E bine că am mai scăpat de o zonă neamenajată din interiorul municipiului”.
Este o investiție privată, nu are nicio legătură cu Primăria
„Noi doar am autorizat construcția. Inclusiv tăierile acelea de copaci fac parte din acest proces de sistematizare a terenului. Între zona respectivă și benzinăria din proximitate va fi amenajat un sens giratoriu pentru a crea fluență în circulație. Investiția presupune și locuri de parcare”.
Zona comercială va deservi locuitorii din cartierul Triaj, care nu beneficiază de un magazin de proximitate. Investiția este binevenită și pentru turiștii care vizitează muzeul de locomotive, a mai spus viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro